Pentru 11 oameni sărbătorile de iarnă au trecut repede, atenţia lor fiind concentrată pe evenimentul îndelung aşteptat. Majoritatea mergeau pentru prima oară în Israel şi mirajul Pământului Făgăduit se manifesta total. Unii simţeau o nelinişte accentuată, ca şi cum sufletul lor era constient de legăturile din vieţile anterioare şi de consecinţele lor în prezent. Nerăbdarea s-a manifestat diferit şi i-a atins pe toţi în forme personalizate. Cei mai mulţi au început să fie avertizaţi prin mesaje clare privind importanţa misiunii pe care trebuiau să o realizeze în Israel.
În urma cu multe secole, cavalerii plecau în cruciade pentru a elibera Sf. Mormânt. Acum în debutul mileniului III, o mână de oameni şi-a asumat misiunea de a elibera credinţa de sub jugul dogmelor şi de a trezi la viată vechile lăcaşurile de iniţiere ale Ţării Sfinte. Misiune imposibilă ar spune unii, inutilă ar defini-o alţii.
Când ajungi să desluşeşti tainele evidente, ascunse la vedere în cele 4 Evanghelii ale Noului Testament, nu mai poţi da înapoi şi nu mai poți să te multumeşti cu oferta creştinismului popular, cel promovat de Biserică, indiferent de care ar fi aceasta. Ceea ce a reusit să construiască Sf. Apostol Petru este suficient pentru o persoană care nu are întrebări şi care nu a avut răbdare să citească, prin studiu comparat, cele 3 evanghelii sinoptice. Una din întrebările care îl pot ajuta pe cititorul curios să găsească firul secretelor creştinismului initiatic este următoarea: ”cum îl chema pe bunicul lui Iisus?” Răspunsul se găseşte în evangheliile lui Matei şi Luca…

După experienţa discretă şi tulburătoare din perioada Cursului de Iarnă de la Costeşti (21-28 decembrie 2011), cu toţii aveam frământări şi nelinişti privitor la ce şi cum va fi în Israel. Mulţi ne avertizaseră asupra dificultăţilor generate de măsurile speciale de securitate ale companiei aeriene israeliene, alţii ne speriaseră cu controalele şi problemele pe care le întâmpini în obţinerea vizei şi permisiunii de a păşi în Țara Sfântă. Alţii ne spuseseră că nici măcar nu vom reuşi să urcăm în cursa pentru Tel Aviv, alţii ne spuseseră că ne asteaptă.…. multe necazuri şi pericole.
Spre surprinderea multora, şi a noastră, nu a fost deloc asa! Am trecut în mai putin de jumătate de oră prin toate filtrele şi verificările şi ne-am străduit să omorâm timpul aproape două ore, aşteptând să înceapă îmbarcarea în avion.

A urmat apoi un zbor liniştit şi scurt, mai scurt decât era anunţat cam cu o jumătate de oră! Totul a fost foarte bine şi după o altă jumătate de oră, eram deja în Israel, cu toate vizele şi aprobările primite, cu bagajele recuperate şi atent aranjate în microbusul pus la dispoziţie de gazdele noastre din Israel. Un drum scurt şi lin spre locaţia ce devenea casa noastră pentru o săptămână şi apoi în mai putin de 20 de minute toţi eram în camere şi ne scurgeam rapid spre paturile primitoare în care ne-am odihnit câteva ore, până la cântecul muezinului de la moscheia de alături şi am trăit miracolul răsăritului de soare îin deşertul Iudeii, la 330 de metri sub nivelul mării, în Oraşul Lunii.

La 8 ne-am revăzut la masa de dimineaţă şi apoi, în scurt timp, eram pe drum spre locul naşterii lui Iisus, Bethleem. Am poposit prima oara în locul în care sfântul Teodosie cel Mare a identificat urmele celor 3 magi ce au venit să i se închine regelui lui Israel, Mântuitorului acestei lumi. La mănăstirea greacă am fost întâmpinaţi de două măicuţe ce se străduiau să găsească cheia de la impunătoarea poartă a mânăstirii, iar apoi cheiţa ce descuia uşa ce duce la grota sf. Teodosie.
Am stat cât de mult am putut în grotă şi ne-am străduit să dăruim un pic de lumină din şi prin sufletele noastre binecuvântate de Entitățile de Lumină şi Iubire. Mă simțeam un pic neliniştit, dar de îndată ce am intrat în grota sf. Teodosie am simtit alături prezenta protectoare si dinamica a sf. Ioan Botezătorul, patronul si dirijorul tururor formelor actuale de iniţiere.
Am plecat cu regretul că nu am reuşit să mai stăm acolo, dar se pare că măicuţele au reguli foarte stricte ce ne-au făcut să ne grăbim.

Pasul următor a fost tot în Bethleem la Câmpul Păstorilor, o mănăstire franciscană. Nici nu se oprise bine microbusul, abia luasem contact cu solul şi m-am trezit grăbind pasul spre biserica ce pare a fi copia bisericii Lacrima de pe Muntele Măslinilor. Am intrat în biserică şi cu toţii am amuţit uimiţi de măreţia şi starea pe care o emana locul.
Am simţit apoi vibraţia copleşitoare a grotei şi basilicii aflate în spatele bisericii, loc în care am făcut cunoştiinţă cu un foarte volubil călugăr franciscan. L-am găsit cu o sticlă de Rivex în mână şi cu o lavetă străduindu-se să spele geamurile. Şi-a întrerupt lucrarea şi aproape o jumătate de oră ne-a povestit într-o italiană cursivă şi inteligibilă pentru majoritatea dintre noi, despre tainele construcţiilor, despre arhitect, despre… toate cele. Deşi era o prezenţa tonică şi extrem de plăcuta, totuşi nu a reuşit să ne deturneze de la scopurile noastre. Am lansat forţele de iubire din inimile noastre şi am inundat locul cu lumină, totul fiind supravegheat şi dublat, mult amplificat de intervenţia decisivă a Entităților de Lumină şi Iubire.
Paşii ne-au purtat apoi spre centrul Bethleemului, unde tronează impozantă Biserica Nativității, străjuită pe flancul stâng de catedrala catolica a Naşterii Domnului. Am intrat mai întâi la catedrala catolică plină de simboluri ale cavalerilor templieri, deşi a fost construită la câteva secole după ce Ordinul templierilor a fost desfiinţat de Philippe al Frantei si de papa Clement. Am coborât în grota sf. Ieronim (Geronimo, cum ii zic catolicii) şi am simţit şi trăit forța miracolului naşterii lui Iisus. Am mers apoi in biserica ortodoxa, am stat la coadă şi am admirat la ieşire mozaicul pardoselii casei, unul foarte frumos şi bine conservat.
După un prânz cu specific arăbesc, asezonat cu 10 feluri de salate şi ceva discuţii, ne-am deplasat încet şi cu grijă spre biserica Grotei Laptelui, o altă mănăstire franciscană, aflată foarte aproape de biserica Nativitătii.

- va urma -